Meditaţia „Martorul tăcut”

Relaxaţi-vă şi staţi jos sau întindeţi-vă într-un loc liniştit. Nu încercaţi că controlaţi procesul gândirii prin încercarea de a vă gândi la anumite gânduri şi a nu vă gândi la altele. În schimb, lăsaţi-vă mintea să se gândească la ce vrea. Acum priviţi mintea şi deveniţi conştient cum de fapt dvs. sunteţi detaşat de acest proces de gândire. Spuneţi-vă pentru dvs., “Sunt martorul tăcut. Nu fac nici un efort, însă gândurile vin în mod automat. Privesc fluxul gândurilor prin mintea mea, însă sunt detaşat de acestea. Sunt martorul tăcut al activităţilor minţii mele.” În acest fel, veţi putea simţi faptul că sunteţi diferit de mintea dvs.

Puteţi de asemenea privi emoţiile, sentimentele, dorinţele, temerile ş.a.m.d. care apar, cum acestea se ridică la suprafaţa minţii şi cum apoi trec. Astfel, fluxul activităţii minţii сurge în continuare şi dvs. sunteţi privitorul acestuia. La fel cum o persoană stă lângă un râu în continuă mişcare, la fel şi tu, sinele, stai lângă râul lucrurilor din minte. La fel cum un râu poate fi foarte limpede sau foarte poluat, la fel şi râul lucrurilor din minte poate fi foarte limpede sau foarte poluat. În ambele cazuri, dvs. sunteţi martorul acelui râu – şi nu sunteţi râul.

S-ar putea să nu fiţi mulţumiţi doar cu a privi cum fluxul activităţii minţii curge liber, ci în schimb să încercaţi să-l controlaţi, să-l redirecţionaţi sau să-l opriţi total. Însă faptul în sine că încercaţi să-l redirecţionaţi sau să-l controlaţi, combinat cu faptul că este atât de dificil să reuşiţi în această strădanie, indică şi mai mult faptul că tu, sinele, nu eşti mintea sau fluxul lucrurilor din minte.
Jagad Guru Chris Butler

 

© 1991 Science of Identity Foundation